„Lui Goos Guts i se întâmplau cele mai incredibile lucruri. Călătorea la Polul Nord într-un submarin, câștiga premiul cel mare la loterie, era primul copil de zece ani care avea voie să zboare pe Marte și devenise faimos în întreaga lume pentru că putea să cânte la flaut cu degetele de la picioare. [...] Într-un cuvânt, Goos era pur și simplu cel mai grozav copil din lume. Mă rog, cel puțin în capul lui.

Polderdam era cel mai plictisitor sat din întreaga țară, dacă nu cumva din toată lumea. Locuitorilor din Polderdam nu li se întâmpla niciodată nimic.

Goos trăia acolo împreună cu tatăl lui, Klaas, într-o casă veche, de la marginea satului. Și, ca s-o spunem pe-aia dreaptă, arăta exact la fel ca oricare alt copil din Polderdam. Era șaten, ca toată lumea, cu ochi albaștri, ca toată lumea, și nici n-avea nasul turtit sau bărbia țuguiată sau mai știu eu ce ciudățenie care să-l scoată în evidență. Mă rog, fața îi era plină de pistrui, dar și alți copii din clasă aveau pistrui. Nu era foarte bun sau foarte slab la nicio materie și nici de gașcă nu era. Și n-avea nimic de împărțit cu nimeni, în afară de câteva fete din clasă, pe care nu le putea suferi.

În fiecare zi, Goos se ducea la școală ca toți copiii, unde lua note ca toți copiii. După aceea, se întorcea acasă, unde la fel, făcea ce fac toți copiii – adică se uita la televizor și se juca. Și din când în când, gătea. N-avea de ales, fiindcă taică-său n-avea timp întotdeauna. Goos nu știa să gătească, așa că făcea mereu șase ouă ochiuri, pe care amândoi le mâncau apoi cu pâine.

Klaas Guts se încăpățâna să fie pictor, chiar dacă nu reușea niciodată să vândă tablourile pe care le făcea. Toată magazia era plină de ele. Dar asta însemna și că era mereu acasă pentru fiul său. Klaas și Goos făceau totul împreună. Aveau grijă unul de celălalt și se distrau pe cinste împreună.“

(Tosca Menten, Micul faraon și scarabeul de aur)

DOUA IDEI PRINCIPALE ALE TEXTULUI PLS AM NEVOIE